Sesiunea ordinară a examenului de aptitudini – 24, 25 și 31 martie 2023

Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune un dosar care să cuprindă:

  1. copie legalizată a diplomei de studii economice superioare, respectiv a diplomei de studii medii pentru candidații contabili autorizați, recunoscute de Ministerul Educației Naționale;
  2. copie legalizată a diplomei de masterat pentru stagiarii care și-au echivalat examenul de acces;
  3. cerere pentru înscriere la examenul de aptitudini;
  4. copie a actului de identitate (BI/CI);
  5. certificat de cazier judiciar;
  6. adeverință medicală care să certifice capacitatea de exercițiu deplină (eliberată de un medic specialist psihiatru sau neurolog);
  7.  cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini (prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini);
  8. acordul GDPR, conform anexei;
  9.  acord inregistrare audio-video, conform anexei.
  10. dovada achitarii taxei de înscriere la examen.Taxa este de 175 Euro pentru expert contabil și 125 Euro pentru contabil autorizat (c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii) și se achita doar prin contul bancar deschis la Banca Transilvania Cluj Cont bancar: IBAN: RO80 BTRL RONC RT0V 2581 560F, beneficiar CECCAR Filiala Cluj, CUI: RO 7426179.  

Depunerea dosarelor de inscriere se face până cel târziu 03 martie 2023, la sediul filialei de Luni până Vineri, în intervalul orar 10.00-15.00.