Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 29 iunie 2020

Franța, Italia, Spania și Marea Britanie susțin o abordare etapizată în legătură cu impozitul digital

Discuțiile pe marginea negocierilor din cadrul OCDE privind impozitarea digitală au fost reluate săptămâna aceasta prin intermediul unei scrisori trimise de miniștrii de Finanțe ai Italiei, Franței, Spaniei și Marii Britanii către secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin. Miniștrii „sunt de părere că o abordare etapizată, concentrată inițial pe serviciile digitale automatizate, ar facilita considerabil sarcina de a obține o soluție bazată pe consens și ar face mai plauzibilă perspectiva încheierii unui acord politic în acest an”. Aceștia subliniază faptul că o asemenea abordare etapizată ar „deschide calea către posibile soluții de tranziție care pot fi discutate cu Statele Unite, în special în ceea ce privește impozitul național existent sau viitor privind serviciile digitale”. La 24 iunie, Pascal Saint-Amans (Directorul Centrului pentru Administrație și Politică Fiscală din cadrul OCDE) a sigurat că discuțiile nu au fost întrerupte și că, odată cu încheierea alegerilor prezidențiale din SUA, negocierile ar putea deveni mai facile.

Termenele-limită pentru DAC 6 și TVA pentru comerțul electronic au fost amânate

La 24 iunie, Consiliul UE a adoptat oficial amendamentul la Directiva privind cooperarea administrativă în domeniul fiscalității care amână anumite limite de timp pentru completarea și schimbul de informații ca urmare a pandemiei de COVID-19. Statele membre au opțiunea de a amâna până la 6 luni:

    • schimburile automate de informații privind conturile financiare ai căror beneficiari sunt rezidenți fiscali într-un alt stat membru;

 

  • angajamentele de planificare fiscală transfrontalieră raportabile.

În aceeași zi, Coreperul (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană) a ajuns la un acord în ceea ce privește amânarea cu șase luni a implementării regimului TVA aplicabil companiilor online (1 iulie 2021 în loc de 1 ianuarie 2021). Amânarea ar trebui să fie adoptată de Consiliu odată ce textul deciziei va fi revizuit din punct de vedere legal și lingvistic.

Comisia se opune solicitării Italiei de a aplica taxarea inversă a TVA pentru furnizarea atipică de personal

În 22 iunie, Comisia Europeană a emis o comunicare către Consiliu prin care se opune unei solicitări din partea Italiei pentru o derogare de la Articolul 193 al Directivei Counsiliului 2006/112/CE („Directiva TVA”). Scopul derogării solicitate de Italia este de a plasa responsabilitatea plății TVA către autoritățile fiscale în sarcina persoanei impozabile care beneficiază de furnizarea de bunuri (așa-numitul mecanism de taxare inversă) în loc de persoana care le furnizează. Solicitarea se limita la contractele care implică furnizarea atipică de personal, însemnând furnizarea de servicii desfășurate prin intermediul contractelor de aprovizionare, subcontractare, contracte de încredințare a unor consorții sau a altor companii asociate, caracterizată de o utilizare predominantă a forței de muncă la spațiul comercial al clientului, utilizând bunurile de capital deținute de client sau, în orice caz, atribuite acestuia. Scopul derogării solicitate este acela de a lupta împotriva fraudei în materie de TVA. Cu toate acestea, Comisia a remarcat că Italiei i-au fost deja aprobate două măsuri speciale de natură generală pentru a combate frauda în materie de TVA: mecanismul de divizare a plății pentru furnizarea de bunuri și servicii către autoritățile publice, companiile controlate de autoritățile publice și companiile listate pe bursa de valori care sunt incluse în indicele FTSE MIB și facturarea electronică generală obligatorie. Comisia este de părere că o altă măsură specială precum cea solicitată ar presupune o dezarmonizare accentuată a sistemului TVA al Italiei față de sistemul TVA european comun stabilit de Directiva TVA.

Cadrul general temporar pentru măsuri de ajutor de stat: Comisia aprobă scheme fiscale în valoare de 7,6 miliarde de euro pentru Italia

În 26 iunie, Comisia Europeană a aprobat patru scheme fiscale pentru Italia în valoare de 7,6 miliarde de euro pentru a sprijini companiile și lucrătorii independenți afectați de pandemia de COVID-19. Măsurile au fost aprobate conform Cadrului general temporar pentru măsuri de ajutor de stat adoptat de Comisie pentru a diminua impactul economic al epidemiei de COVID-19. Cele patru măsuri adoptate în Italia includ:

    • O exonerare fiscală parțială a taxei regionale pe activitățile de producție (IRAP) pentru companiile și lucrătorii independenți cu venituri care nu depășesc 250 de milioane de euro în 2019 și care activează în toate sectoarele, cu unele excepții (cum ar fi băncile și instituțiile financiare).

 

    • O scutire de la plata impozitului municipal (IMU) aferent proprietăților turistice utilizate pentru operațiunile comerciale, inclusiv SPA-urile și stațiunile de pe litoral;
    • Credite fiscale pentru a sprijini adaptarea proceselor de producție și a locurilor de muncă la noile norme sanitare;

 

  • Credite fiscale pentru anumite companii și lucrători independenți în funcție de nivelul veniturilor pentru chirii și contracte de leasing aferente proprietăților nerezidențiale și contractelor de leasing comercial pentru perioada martie-iunie 2020.

Comisia Europeană a concluzionat că măsurile sunt necesare, adecvate și proporționale pentru a remedia o perturbare severă în economia unui stat membru, în concordanță cu Articolul 107(3)(b) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene și condițiile stabilite în Cadrul general temporar.

Coreper este de acord să actualizeze accizele la alcool ale UE

În data de 24 iunie, ambasadorii statelor membre ale UE (Coreper) și-au confirmat acordul de a actualiza Directiva 92/83/EEC privind accizele la alcool și băuturile alcoolice în interiorul UE. Regulile actualizate privind structurile accizelor vor îmbunătăți mediul de afaceri și vor reduce costurile pentru micii producători de alcool. Potrivit soluției de compromis, statele membre vor putea transpune directiva în legislația națională până la 31 decembrie 2021.

(Copyright foto: ETAF)

etaf-1-300×146