Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 15 iunie 2020

Se va înființa Subcomitetul pentru fiscalitate al Parlamentului European

La 11 iunie a.c., Conferința Președinților (CoP) din cadrul Parlamentului European a aprobat înființarea unui subcomitet permanent pentru fiscalitate. Proiectul de decizie prevede că subcomitetul din cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON) va fi responsabil de „aspecte fiscale, în special de combaterea fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, precum și de asigurarea transparenței financiare în scopuri fiscale”. Noua structură din cadrul PE va fi formată din 30 de membri (8 din partea Partidului Popular European, 6 aparținând Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, 4 – Partidul Renew Europe, 3 – Grupul Identitate și Democrație, 3 – Partidul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, 3 – Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, 2 – Partidul Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică, și un membru neafiliat). Paul Tang (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Țările de Jos) va fi președintele acestui subcomitet. Înființarea subcomitetului trebuie aprobată printr-un vot plenar oficial, care este programat la data de 18 iunie, și se așteaptă ca în luna iulie să fie confirmată componența acestuia. Subcomitetul pentru fiscalitate ar urma să își înceapă activitatea în luna septembrie.

Comisarul Paolo Gentiloni intenționează să propună un nou impozit pe serviciile digitale, în 2021

În cadrul unui eveniment online, desfășurat la 8 iunie a.c., comisarul european pentru Afaceri Economice și Financiare, Fiscalitate și Vamă, Paolo Gentiloni, a declarat că va fi foarte dificil să se ajungă la un acord în cadrul OCDE privind reforma fiscală internațională până la finele anului 2020. Paolo Gentiloni a invocat dificultățile cauzate de propunerea SUA privind „regimul sferei de influență” pentru pilonul 1 al reformei. Acesta a confirmat că, în cazul în care negocierile la nivelul OCDE eșuează, Comisia Europeană va fi pregătită să emită propuneri în acest sens în 2021. Conform Comisarului, Comisia Europeană evaluează posibilitatea de a utiliza articolul 116 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (TFUE) pentru a putea trece la votul cu majoritate calificată în cadrul Consiliului. Acesta a explicat că articolul 116 permite un vot cu majoritate calificată în cazul în care Comisia Europeană constată o distorsionare a concurenței pe piața unică. În aceeași zi, în cadrul unei audieri în senatul francez, ministrul de finanțe francez, Bruno Le Maire, a declarat că SUA reprezintă ultimul obstacol în calea acordului la nivelul OCDE și că este permanent în contact cu Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, pentru a-l convinge de necesitatea unui acord privind pilonul 1 al reformei internaționale până la sfârșitul acestui an.

Parlamentul European încearcă să obțină o amânare de trei luni a pachetului de modernizare a TVA pentru comerțul electronic

Comisia pentru Afaceri Economice și Monetare a discutat, la 9 iunie a.c., propunerea Comisiei de a amâna data intrării în vigoare a pachetului legislativ privind modernizarea taxei pe valoarea adăugată pentru tranzacțiile aferente comerțului electronic transfrontalier. Raportorii Ondřej Kovařík (Renew Europe) și Luděk Niedermayer (Partidul Popular European) au declarat că o amânare cu trei luni a pachetului este suficientă (comparativ cu amânarea de 6 luni propusă de Comisie). Ondřej Kovařík a oferit o clarificare, afirmând că o amânare cu șase luni ar fi în detrimentul finanțelor publice ale statelor membre și că prorogare cu trei luni a datei intrării în vigoare a pachetului legislativ menționat se va alinia cu stările de urgență instituite în majoritatea statelor membre.

Curtea Europeană a respins decizia Comisiei cu privire la anumite taxe aplicate pe teritoriul Ungariei

La 4 iunie a.c., Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în favoarea Ungariei în apelul acesteia împotriva ordonanței Comisiei Europene de a suspenda colectarea anumitor taxe. În 2014, Ungaria a introdus două noi taxe. Prima a fost „taxa de sănătate”, care avea ca scop introducerea unei rate diferențiate asupra cifrei de afaceri anuale a întreprinderilor care obțin venituri din producția de produse din tutun sau comerțul cu acestea. A doua a fost o taxă diferențiată de inspecție a lanțului alimentar percepută pe cifra de afaceri a magazinelor alimentare. În 2015, Comisia Europeană a informat autoritățile din Ungaria cu privire la faptul că, din punctul de vedere al Comisiei, cele două taxe constituie o formă de ajutor de stat incompatibilă cu piața internă. În septembrie 2016, Ungaria a demarat acțiuni legale împotriva deciziei Comisiei în urma căreia guvernul ungar a fost nevoit să suspende implementarea taxelor respective. Curtea Generală a respins aceste acțiuni. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a acceptat justificarea Ungariei privind faptul că s-a produs o eroare vădită în evaluarea Curții Generale a motivării ordonanței de suspendare.

Buletinul de știri în limba engleză poate fi consultat pe site-ul ETAF.

(Copyright foto: ETAF)

etaf-1-300×146