Noi prevederi aplicabile persoanelor care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, publicate în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 999 din 20 octombrie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1240/2021 al ministrului Finanțelor privind unele prevederi aplicabile persoanelor care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic. Avându-se în vedere prevederile cuprinse în Legea contabilității, cu privire la obligațiile care revin persoanelor care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, actul normativ stipulează ca persoanele juridice fără scop patrimonial care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic să înștiințeze unitatea teritorială a Ministerului Finanțelor despre exercițiul financiar ales, respectiv să întocmească și să depună raportări contabile anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în condițiile prevăzute de lege. Ordinul prevede, în acest sens, formatul raportărilor contabile anuale. Se prevede, de asemenea, că raportările contabile anuale se întocmesc distinct de situațiile financiare anuale încheiate la data aleasă pentru acestea.

În ceea ce privește întocmirea situațiilor financiare anuale de către entitățile care revin la anul calendaristic, actul normative prevede completarea art. VI din OMFP nr. 4.160/2015 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile cu un exemplu de întocmire a situațiilor financiare anuale de către entitățile care revin la anul calendaristic.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

noi-prevederi-aplicabile-persoanelor-care-opteaza-pentru-un-exercitiu-financiar-diferit-de-anul-calendaristic-s13174-1

Leave your comment