Modificări la o serie de ordine ale MF referitoare la anumite obligații privind TVA pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță

În Monitorul Oficial nr. 650 din 1 iulie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 741/2021 al MF pentru modificarea și completarea unor ordine ale ministrului Finanțelor. Actul normativ transpune în legislația națională o serie de reglementări la nivel comunitar referitoare la  anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță.

Astfel, principalele măsuri care fac obiectul Ordinului mr. 741/2021 vizează, în principal, următoarele aspecte:

▪ completarea art. 6 din Normele privind restituirea taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor, persoane fizice, care nu sunt stabiliți în Uniunea Europeană, aprobate prin OMFP nr. 101/2016, cu dispoziții privind publicarea pe site-ul ANAF a unei liste a magazinelor din rețeaua de vânzare cu amănuntul autorizate atât pentru vânzarea de bunuri pentru care se acordă dreptul de restituire a TVA cumpărătorilor nestabiliți în UE, cât și pentru restituirea TVA aferente acestor vânzări, conform solicitării transmise de Direcția generală de asistență pentru contribuabili din cadrul ANAF cu adresa nr. A_LPF_50/2019;

▪ abrogarea Capitolului IV „Importuri cu valoare neglijabilă” din cadrul Titlului IV „Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată a anumitor importuri finale de bunuri” din Normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată și a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevăzută la art. 293 alin. (1) lit. d) și art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prevăzute în Anexa nr. 1 din OMFP nr. 105/2016, cu modificările ulterioare. Această măsură are ca efect eliminarea, de la 1 iulie 2021, a scutirii de TVA pentru importurile de bunuri a căror valoare nu depășește 10 euro, pentru compatibilizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar în domeniul TVA;

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

modificari-la-o-serie-de-ordine-ale-mf-referitoare-la-anumite-obligatii-privind-tva-pentru-prestarile-s12175