Modificări la mecanismul de transfer al fondurilor pentru plata granturilor în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA

În Monitorul Oficial nr. 786 din 16 august 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1004/2021 al ministrului Finanțelor pentru modificarea OMFP nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 din bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni generale către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A. – IFN, a modelului Convenției privind implementarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, a modelului Convenției de garantare și plată a granturilor, al contractului de garantare, al înscrisului, precum și pentru stabilirea nivelului comisionului de risc și al comisionului de administrare pentru anul 2020.

Actul normativ precizează, între altele, că, potrivit OUG nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 209/2018, cu modificările și completările ulterioare, IMM-urile, întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie, precum și fermierii, profesioniștii și formele de organizare a profesiilor liberale care contractează credite de investiții și/sau credite/linii de credit pentru capital de lucru în cadrul:

 Programului IMM INVEST ROMÂNIA beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat dintre valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare aferente garanției acordate și a dobânzilor aferente creditelor, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 1.800.000 euro per întreprindere. Cursul de schimb euro/leu pentru calcularea plafonului maxim de 1.800.000 euro este cursul BNR valabil la data emiterii acordului de finanțare;

 Subprogramului AGRO IMM INVEST beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat dintre valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare aferente garanției acordate și a dobânzilor aferente creditelor, precum și de o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, cu condiția încadrării în plafonul de 270.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii, 225.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, respectiv 1.800.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

modificari-la-mecanismul-de-transfer-al-fondurilor-pentru-plata-granturilor-in-cadrul-programului-imm-s12573