MF: În proiect, noi reglementări privind piețele de instrumente financiare

Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat un proiect de Lege care vizează modificarea și completarea Legii nr.126/2018 privind piețele de instrumente financiare. Proiectul – publicat, pentru consultare, pe site-ul instituției – are în vedere, între altele, asigurarea transpunerii prevederilor Directivei (UE) 2019/2177 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2019 de modificare a Directivei 2009/138/CE privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare (denumită „MiFID II”) și a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului. Astfel, potrivit Expunerii de motive, „în vederea transpunerii art. 1 al Directivei (UE) 2019/2177, proiectul de lege prevede eliminarea cerințelor operaționale referitoare la furnizorii de servicii de raportare a datelor, furnizorii de sisteme centralizate de raportare (CTP), mecanismele de raportare aprobate (ARM) și mecanismele de publicare aprobate (APA) din cuprinsul Legii nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare”.

De asemenea, inițiatorii vizează asigurarea transpunerii prevederilor Directivei (UE) 2020/1504 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 octombrie 2020 de modificare a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare. Directiva (UE) 2020/1504 modifică MiFID II prin includerea în categoria entităților exceptate a furnizorilor de servicii de finanțare participativă. În concordanță cu prevederile acestei directive, prin proiectul de lege este completat art. 6 alin. (1) al Legii nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, pentru a include furnizorii de servicii de finanțare participativă, definiți la art. 2 alin. (1) lit. (e) din Regulamentul (UE) 2020/1503, în categoria entităților exceptate de la aplicarea prevederilor Legii nr. 126/2018,  cu modificările și completările ulterioare.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

mf-in-proiect-noi-reglementari-privind-pietele-de-instrumente-financiare-s11054