IIRC și SASB au fuzionat

International Integrated Reporting Council (IIRC) și Sustainability Accounting Standards Board (SASB), organism din care face parte și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), au anunțat, la 9 iunie a.c., fuziunea lor. Împreună, cele două organisme vor forma Value Reporting Foundation, o organizație internațională nonprofit care va oferi o serie de resurse cuprinzătoare ce vor ajuta companiile și investitorii să-și formeze o înțelegere comună a valorii corporative și a modului în care aceasta este creată, menținută și a modului în care aceasta se poate deteriora în timp.

Printre resursele disponibile se numără Principiile de gândire integrată, Cadrul de raportare integrată și Standardele SASB, care pot fi utilizate individual sau în combinație, în funcție de nevoile companiei. Aceste instrumente, care au fost deja adoptate în 70 de țări, formează infrastructura pieței secolului XXI, necesară pentru a crea, gestiona și comunica strategii, asigurând o performanță sporită și crearea valorii pe termen lung. Colaborând îndeaproape cu Fundația IFRS și cu alte organisme de normalizare de top din întreaga lume, Value Reporting Foundation se angajează în crearea unui sistem de raportare corporativă mai armonizat.

Companiile și investitorii au solicitat de mult un nivel mai ridicat de claritate și simplitate în ceea ce privește raportarea corporativă. Fuziunea IIRC și SASB este un răspuns direct la acest apel, potrivit comunicatului oficial dat publicității cu acest prilej. Prin armonizarea Cadrului de raportare integrată cu Standardele SASB, Value Reporting Foundation va facilita comunicarea strategiilor pe termen lung de către companii și va furniza informații cuprinzătoare privind performanța economică a acestora pentru investitori și alți furnizori de capital.

Potrivit directorului general executiv al Value Reporting Foundation, Janine Guillot, „prin combinarea instrumentelor, resurselor și relațiilor SASB și IIRC, Value Reporting Foundation va continua să avanseze spre crearea unui mediu mai coerent și va continua să sprijine eforturile semnificative ale Fundației IFRS. Rezultatul final va consta în informații comparabile, coerente și fiabile care să permită întreprinderilor și investitorilor să ia decizii holistice”.

Resursele existente vor fi în continuare disponibile pe platformele online www.sasb.org și www.integratedreporting.org.

Close up of business handshake on digital technology background