CECCAR organizează în perioada 18-20 septembrie 2020 o sesiune extraordinară a examenului de aptitudini, în vederea obținerii calității de expert contabil sau de contabil autorizat.
Depunerea dosarelor de inscriere se face până la data de 07 septembrie 2020.
Înscrierea stagiarilor se face în baza unui dosar care va cuprinde:
- copie legalizată a diplomei de studii economice superioare, respectiv a diplomei de studii medii pentru candidații contabili autorizați, recunoscute de Ministerul Educației Naționale;
- copie legalizată a diplomei de masterat pentru stagiarii care și-au echivalat examenul de acces;
- cerere pentru înscriere la examenul de aptitudini;
- copie a actului de identitate (BI/CI);
- certificat de cazier judiciar;
- adeverință medicală care să certifice capacitatea de exercițiu deplină (eliberată de un medic specialist psihiatru sau neurolog);
- certificatul de admitere la stagiu, emis de comisia de examinare pentru accesul la profesie;
- două fotografii tip BI/CI.
Stagiarii care s-au înscris pentru sesiunile din martie sau/si iulie si nu au promovat examenul sau nu au participat, vor depune doar documentele de la punctele 3,4,5,6 și 8 de mai sus.
Taxe participare pentru sesiunea 18-20 septembrie 2020:
- candidații care nu au promovat sesiunea iulie 2020: taxa de participare este redusă la 550 de lei pentru categoria expert contabil și la 375 de lei pentru categoria contabil autorizat.
- candidații care au promovat o singură probă (respectiv au obținut nota 7 la o singură probă) în sesiunea iulie 2020 au posibilitatea de a susține doar proba nepromovată în sesiunea extraordinară din septembrie, taxa de participare în acest caz fiind de 450 de lei pentru categoria expert contabil și 300 de lei pentru categoria contabil autorizat.
- taxa rămâne la valoarea inițială (175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat) pentru ceilalți candidați care se vor înscrie la sesiunea extraordinară din septembrie 2020.
Candidații vor beneficia de un program de formare intensiv, oferit gratuit de CECCAR, ce se va desfășura la începutul lunii septembrie 2020. Vom reveni cu informații în ceea ce privește orarul programului de formare.
Precizăm că Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil şi de contabil autorizat prevede la Cap. VI Dispoziții tranzitorii: Art.35 Candidații care la data aprobării prezentului regulament au depășit termenul prevăzut la art. 14 alin. (2), se pot înscrie la examenele de aptitudini desfășurate în anul 2020 fără a fi obligați să îndeplinească cerințele prevăzute la art. 14, alin. (3) – (6).
Prin urmare pentru sesiunea extraordinara din luna septembrie 2020 se pot inscrie toti stagiarii care au depasit 3 ani de la finalizarea stagiului, incepand din anul 2021 se vor aplica prevederile de la Art. 14.
Articolul 14 are următorul conținut:
(1) Se pot înscrie la examenul de aptitudini doar persoanele care au efectuat și finalizat stagiul conform Regulamentului privind organizarea, efectuarea și finalizarea stagiului menționat la art. 41 alin. (2), elaborat de CECCAR.
(2) Examenul de aptitudini se poate susține în termen de 3 ani de la finalizarea stagiului.
(3) Prin excepție de la prevederile alin.(2) termenul de 3 ani poate fi prelungit până la 5 ani, în baza unor motive întemeiate, justificate cu documente, la cererea candidatului, cu aprobarea Consiliul superior al CECCAR.
(4) Cererea prevăzută la alin.(3) se depune în termen de 2 ani de la termenul prevăzut la alin.(2).
(5) Persoanele care au finalizat stagiul și care se află în situația prevăzută la alin.(3), se pot înscrie la examenul de aptitudini sub condiția efectuării a 30 de ore dezvoltare profesională inițială din cadrul programului de stagiu, pentru fiecare an de prelungire.
(6) In situația în care examenul de aptitudini nu a fost susținut și promovat în termenele prevăzute la alin.(2) sau (3), pentru a putea participa la examenul de aptitudini candidatul trebuie să efectueze și să finalizeze un an de stagiu de adaptare.
(7) Anul de stagiu de adaptare se desfășoară în condiții similare stagiului prevăzut de Regulamentul privind organizarea, efectuarea și finalizarea stagiului.
(8) Curriculum pentru anul de stagiu de adaptare se elaborează de către INDPIC și se aprobă prin Ordin al președintelui Consiliul superior.