CONVOCATOR ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR CLUJ

În ziua de 31 martie 2025, ora 14.30, va avea loc Adunarea generală a membrilor Filialei Cluj a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în sistem online, condusă de la sediul Filialei CECCAR Cluj, Bd. Eroilor, nr. 2, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj, cu următoarea ordine de zi:

  1. Raportul Consiliului filialei privind activitatea desfăşurată în anul 2024;
  2. Execuția bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024; Raportul cenzorului asupra gestiunii filialei la 31 decembrie a anului 2024;
  3. Raportul Comisiei de disciplină privind activitatea desfăşurată în anul 2024;
  4. Validarea rezultatului procesului electoral privind alegerea președintelui Consiliului filialei, mandat 2026-2030;
  5. Aprobarea programului de activitate pentru anul 2025;
  6. Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2025;
  7. Aprobarea listei experţilor contabili de onoare şi a contabililor autorizaţi de onoare;
  8. Desemnarea reprezentanţilor la Conferinţa naţională conform normativelor stabilite.

În cazul neîndeplinirii, la prima convocare, a condițiilor de validitate prevăzute la art. 34 alin. (2) din OG nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi cu modificările ulterioare, se convoacă următoarea Adunare generală în aceeași zi, la ora 15.00, în același format și cu aceeași ordine de zi, iar aceasta este legal constituită indiferent de numărul membrilor prezenți, potrivit prevederilor art. 34 alin.(3) din OG nr.65/1994.

Adunarea generală se va desfășura on-line prin intermediul platformei Zoom.us, locația declarată este sediul Filialei CECCAR Cluj, Bd. Eroilor, nr. 2, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj, și pot participa membrii activi ai filialei înscriși în Tabloul Corpului care sunt la zi cu plata cotizațiilor profesionale. În perioada următoare vom comunica pe site link-ul pentru înregistrarea participării.

CECCAR Cluj