Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 24 iulie 2023

Luni, 17 iulie, OCDE a publicat o serie de noi documente privind soluția pe doi piloni. Astfel, OCDE a publicat un al doilea set de îndrumări administrative privind Pilonul II, care îl completează pe primul emis în februarie 2023. Acesta include îndrumări privind normele de conversie valutară pentru calculele GloBe, creditele fiscale, aplicarea excluderii venitului pe bază de fond (SBIE), proiectarea impozitelor suplimentare naționale limitate (QDMTT) și introduce două noi sfere de siguranță. Ca parte a activității sale în baza Pilonului II, OCDE a publicat un model de prevedere bazată pe tratat (STTR) și declarația informativă GloBE (GIR) care stabilește o declarație informativă standardizată pentru a facilita conformitatea cu normele GloBE. În final, OCDE a emis pentru consultare publică un proiect de document de discuție referitor la principalele elemente de proiectare ale măsurii „Amount B” a Pilonului I. Așa cum s-a subliniat în declarația de rezultat publicată la 11 iulie, încă se desfășoară activități suplimentare referitoare la caracterul adecvat al cadrului general de stabilire a prețurilor, aplicarea cadrului general pentru distribuția en-gros de bunuri digitale, creșteri înregistrate de țări în cadrul piețelor geografice, precum și criteriile pentru aplicarea măsurii „Amount B” utilizând o bază de date locală în anumite jurisdicții. Părțile interesate sunt invitate să transmită comentarii referitoare la proiect până la 1 septembrie 2023 prin acest chestionar online. Scopul OCDE este să aprobe un raport final cu privire la măsura „Amount B” până la finalul anului și să-l incorporeze în Ghidul OCDE referitor la prețurile de transfer până în ianuarie 2024.

Miniștrii de finanțe ai G20 salută progresul realizat în implementarea soluției pe doi piloni

În timpul ședinței desfășurate între 17 și 18 iulie, miniștrii de finanțe ai G20 au salutat progresul realizat recent în implementarea soluției pe doi piloni și au făcut apel la state să soluționeze aspectele rămase.  „Salutăm furnizarea unui text al convenției multilaterale (MLC) privind măsura „Amount A”, progresul semnificativ al activității privind măsura „Amount B” și finalizarea activității privind elaborarea modelului de prevedere bazată pe tratat (STTR) și cadrul general de implementare așa cum este stabilit în declarația de rezultat din iulie 2023 a Cadrului Incluziv al OCDE/G20 privind BEPS (Cadrul Incluziv)”, au transmis aceștia într-o declarație emisă la finalul ședinței. Totodată, miniștrii au făcut apel la OCDE să soluționeze rapid aspectele rămase legate de MLC cu scopul de a pregăti MLC pentru semnare în cea de-a doua jumătate a lui 2023 și să finalizeze activitatea privind măsura „Amount B” până la finalul lui 2023.

Profesioniștii contabili și eurodeputații au discutat viitoarea propunere SAFE

Luni, 17 iulie, Parlamentul European a organizat o audiere legată de viitoarea propunere pentru o Directivă care să trateze rolul facilitatorilor fenomenului de evaziune fiscală și planificare fiscală agresivă(Securing the Activity Framework for Enablers or SAFE). Cu această ocazie, Gabriela Figueiredo Dias, președintele International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA) le-a prezentat eurodeputaților cadrul general pe care IESBA îl elaborează în prezent cu privire la conduita etică în planificarea fiscală, care s-ar putea aplica nu doar profesioniștilor contabili, ci și tuturor furnizorilor de servicii de planificare fiscală. Proiectul de expunere a fost publicat în februarie 2023 pentru comentarii și obiectivul este de a-l aproba până la finalul acestui an. Olivier Boutellis-Taft, CEO-ul Accountancy Europe, a declarat că o definiție europeană comună a planificării fiscale agresive ar fi utilă pentru contribuabili și autorități, cu condiția să fie implementată consecvent. Potrivit acestuia, procedurile de verificare prealabilă ar putea ajuta în ceea ce privește intermediarii care ar putea să nu fie obligați să efectueze procedura de cunoaștere a clientului sau alte proceduri. În opinia lui Ivan Lazarov, cercetător asociat la International Bureau of Fiscal Documentation (IBFD), o abordare mai proporțională ar putea fi limitarea dispoziției de înregistrare la facilitatorii care furnizează consiliere legată de acordurile transfrontaliere și introducerea unui prag minim care să excludă contribuabilii cu activități transfrontaliere. Orice dispoziție de reglementare ca precondiție pentru furnizarea de servicii trebuie echilibrată cu libertatea de a desfășura activități și trebuie să ia în considerare privilegiul profesional, a avertizat acesta. În ciuda faptului că a fost invitată la audiere, DG TAXUD a Comisiei Europene a decis să nu trimită niciun reprezentant, din cauza faptului că propunerea SAFE a fost suspendată până când va exista un acord cu privire la propunerea UNSHELL.

Eurodeputații au discutat reforme suplimentare ale normelor de impozitare a întreprinderilor

Luni, 17 iulie, subcomisia FISC a Parlamentului European s-a reunit pentru a discuta proiectul de raport de inițiativă al Parlamentului European referitor la reforma suplimentară a normelor de impozitare a întreprinderilor elaborate de eurodeputata Isabel Benjumea Benjumea(Partidul Popular European, Spania). Au fost depuse 292 de amendamente la proiectul de raport, iar unele dintre acestea fac apel la o simplificare a procedurilor, asigurându-se că întreprinderile din Europa continuă să prospere. Cel de-al doilea grup de amendamente se concentrează pe efectele negative asupra IMM-urilor, punând în evidență faptul că IMM-urile se află deja sub o presiune semnificativă. Totodată, numeroase amendamente au avut ca scop sublinierea importanței faptului că viitoarea propunere „Întreprinderile din Europa: Cadru pentru impozitarea veniturilor” este un succes și tratează problema sarcinii fiscale. Isabel Benjumea Benjumea a văzut un spațiu extins de compromis între grupurile politice. Aceasta a contestat doar amendamentele care au indicat în raport companii specifice după nume, ceea ce ar fi contrar obiectivului de a stabili un cadru general pentru impozitarea întreprinderilor, a spus aceasta. Prima ședință tehnică va avea loc după vacanța de vară. Votul pentru acest raport în comisia ECON este programat pentru 24 octombrie, înaintea unui vot în plen din decembrie.

Parlamentul European își ajustează opinia privind pachetul TVA în era digitală

Joi, 18 iulie, comisia ECON a Parlamentului European a organizat  o dezbatere cu privire la propunerile pachetului TVA în era digitală, prezentat în decembrie 2022. Deși s-au înregistrat progrese în cadrul unei ședințe recente pe aspecte tehnice, încă existau domenii în care nu se ajunsese la un acord. Eurodeputatul raportor Olivier Chastel (Partidul Renew Europe, Belgia) a declarat că acum pare să existe un consens referitor la amânarea cu un an a datelor de intrare în vigoare, extinderea termenului limită pentru facturarea electronică și cel pentru transmitere. Durata șederilor scurte la unitățile de cazare a fost de asemenea discutată, propunerea originală a Comisiei fiind de 45 de zile, deși unii au dorit scăderea perioadei la 31. Totodată, s-au discutat și compromisuri în domeniul protecției datelor. Votul în comisia ECON este programat la 24 octombrie 2023.

Comisia Europeană face apel la 17 state membre să transpună directiva CbCR

Comisia Europeană a decis joi, 20 iulie, să trimită o scrisoare oficială de notificare către 17 state membre (Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Finlanda) pentru eșecul de a notifica măsurile naționale care transpun în întregime Directiva privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte (CbCR) până la termenul limită de 22 iunie 2023. Directiva prevede ca toate companiile multinaționale active pe piața unică a UE cu o prezență permanentă în Uniune și care au venituri peste 750 de milioane de euro să publice un raport privind valoarea impozitelor corporative pe care le plătesc în fiecare stat membru și în jurisdicțiile necooperante. Aceste rapoarte includ și informații suplimentare cum ar fi numărul de angajați sau cifra de afaceri pe țară. Statele membre vizate au două luni la dispoziție să răspundă acestor scrisori oficiale de notificare și să finalizeze transpunerea ori Comisia poate decide să treacă la următorul pas al procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și să emită avize motivate.

Comisia Europeană a exclus ideea unui cadru general armonizat de impozitare a câștigurilor de capital

Luni, 17 iulie, într-un răspuns acordat la o întrebare scrisă adresată de șase eurodeputați din Partidul Verde/Alianța Liberă Europeană, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a exclus ideea unui cadru general armonizat de impozitare a câștigurilor de capital. „Așa cum prevede legislația fiscală europeană, impozitarea câștigurilor de capital este de competența statelor membre, care își pot proiecta propriile sisteme fiscale și pot decide cine, ce, când să impoziteze și la ce rată, cu condiția să nu discrimineze în raport cu contribuabilii din alte state membre”, a declarat aceasta. Astfel, în unele state membre, câștigurile de capital fac obiectul impozitului pe venit sau impozitului pe profit, în timp ce altele impozitează separat câștigurile de capital, a amintit președinta Comisiei. Mai mult, Comisia Europeană a subliniat că impozitarea câștigurilor de capital reprezintă doar un element al categoriei mai ample de impozitare a veniturilor, iar câștigurile de capital realizate sunt doar o fracțiune din baza fiscală totală. În consecință, implicațiile impozitării câștigurilor de capital de sine stătătoare asupra funcționării pieței unice par relativ limitate, potrivit Comisiei. Totuși, Comisia a asigurat că monitorizează îndeaproape evoluțiile din statele membre în acest domeniu, inclusiv eficiența și implicațiile distributive ale practicilor curente ale impozitării veniturilor din capital. Comisia analizează noi resurse proprii suplimentare, în conformitate cu acordul interinstituțional din 2020 și programul de lucru al Comisiei pentru anul 2023, a concluzionat Ursula von der Leyen.

Forumul global OCDE a publicat zece noi rapoarte de revizuire inter pares privind schimbul de informații la cerere

Forumul Global al OCDE privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale (Forumul global) a publicat miercuri, 19 iulie, noi rapoarte de revizuire inter pares privind transparența și schimbul de informații la cerere (EOIR) pentru opt dintre membrii săi (Antigua și Barbuda, Argentina, Belize, Insulele Feroe, Groenlanda, Lesotho, Paraguay, Insulele Saint Vincent și Grenadine), precum și rapoarte suplimentare care reflectă progresul realizat de doi membri (Anguilla și Seychelles) în implementarea standardului EOIR. Peste jumătate dintre membrii Forumului Global au fost revizuiți complet în cea de-a doua rundă de revizuiri inter pares EOIR, iar evaluările atribuite sunt în general foarte bune, 85% dintre jurisdicții obținând evaluări generale satisfăcătoare („conforme” sau ”în mare parte conforme”), 13% fiind evaluate ca „parțial conforme” și 2% ca „neconforme”, a transmis OCDE.

Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.