În Monitorul Oficial nr. 197 din 26 februarie 2021 a fost publicată OUG nr. 13/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991. Printre măsurile adoptate se regăsesc următoarele:
♦ Revizuirea sferei de aplicare a nedeductibilității cheltuielilor înregistrate de contribuabilii plătitori de impozit pe profit ca urmare a unor tranzacții efectuate cu o persoană situată într-un stat care este inclus în Lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale. Regimul fiscal specific se aplica doar statelor listate în anexa I. Măsura este corelată cu modul de implementare a măsurilor defensive de către celelalte state membre ale UE;
♦ Se clarifică tratamentul fiscal aplicabil avantajelor de natură salarială neimpozabile și care nu se cuprind în baza de calcul al contribuțiilor sociale în cazul celor primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget. Măsura vizează neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale a contravalorii serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului de odihnă, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora acordate de angajator, în măsura în care valoarea totală, într-un an fiscal, nu depășește nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate;
♦ S-a reglementat explicit regimul fiscal aplicabil valorii nominale a tichetelor cadou primite de persoanele fizice care obțin venituri de natură salarială. Astfel, tichetele cadou acordate cu alte ocazii decât Paște, Crăciun, 8 martie, 1 iunie, nu vor mai fi scutite de contribuții;
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine