Proiectul procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis instituite prin Programul de microindustrializare, în consultare publică

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în Programul național multianual de microindustrializare.

Programul național multianual de microindustrializare, implementat conform pachetului de stimulare a producției interne și a lanțurilor de aprovizionare „Fabricat în România”, reprezintă o măsură de încurajare și de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii în sectoarele prioritare de producție, implementat de MAT prin intermediul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale HG nr. 1.327/2021 privind  organizarea și funcționarea MAT, cu modificările și completările ulterioare. Obiectivul Programului național multianual de microindustrializare îl constituie susținerea investițiilor în sectoarele economice prioritare stabilite prin prezenta procedură, creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare, promovarea producției interne și a conceptului „Fabricat în România”.

Procedura instituie o schemă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul Programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute de reglementările europene.

Schema de minimis se aplică pe întregul teritoriu al României, în toate cele opt regiuni de dezvoltare.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

 

Leave your comment