Procedura pentru acordarea eșalonării la plată simplificate, publicată în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 1.104 din 19 noiembrie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 3.896/2020 al  președintelui ANAF pentru aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central, precum și pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui ANAF nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. Astfel, contribuabilii pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, începând de astăzi, cererile pentru accesarea eșalonarii Ia plată simplificate.

Modelul cererii de eșalonare la plată este prevăzut în Anexa nr. 1 la Procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central și poate fi descărcat pe pagina de internet a ANAF, aici.

Potrivit unui comunicat al ANAF, contribuabilii persoane fizice și juridice pot accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data declarării stării de urgență.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

procedura-pentru-acordarea-esalonarii-la-plata-simplificate-publicatain-monitorul-oficial-s10120

Leave your comment